How to open oysters and clams…

noiembrie 29, 2009 de geotax

Romania…

septembrie 29, 2009 de geotax

steag romaniaÎn aceste vremuri de criză, pentru cei care mai supravieţuiesc în acest spaţiu, vă recomandăm călduros bucătăria urbană. Pentru început, montura pentru porumbei, frunzele de păpădie, ouăle de cioară şi broaştele. Restul, îl aflaţi pe parcurs. Poftă bună!

UP DATE: a apărut episodul III!

precizare autor:

Atenţie, acest episod conţine imagini pe care unii le pot considera violente. Le recomandăm să nu le privească.  Copiii sub 14 ani se includ, în sensul că au nevoie de acordul părinţilor!

Argentina…

mai 3, 2009 de geotax

steag argentinaArgentina este o republică federală. Se învecinează la nord cu Bolivia şi Paraguay; la est cu Brazilia, Uruguay şi Oceanul Atlantic; la sud cu Oceanul Atlantic şi Chile; la vest cu Chile. Ţara ocupă cea mai mare parte în sudul Americii de Sud şi are forma unui triunghi cu baza la nord şi vârful la Punta Dungeness, extremitatea sudică a continentului. Argentina include şi “Ţara de foc” (pentru detalii puteţi viziona seria “Toate pânzele sus”)…


Italia…

aprilie 25, 2009 de geotax

steag-italia

Italia, oficial Republica Italiană, este un stat suveran european amplasat în Peninsula Italică şi în câteva insule din Marea Mediterană. La categoria insule merită să amintim: Sicilia (care primeşte pe hartă un şut în dos de la o cizmă) şi Sardinia. Acest stat enclavizează alte două state suverane: Vatican ( “casa” catolicismului modial) şi San Marino (celebrul circuit de automobilism). Membru fondator al U.E. şi unul dintre membrii G8, N.A.T.O. şi Consiliul Europei. Repere pentru necunoscători: Imperiul Roman, Colosseum, Veneţia, Renaşterea, Opera, Cosa Nostra, Omerta, Berlusconi, Fotbal, Catenaccio, Români, Mailat etc. În fine, marele merit al bucătăriei italiene este că “hrăneşte” , în toate sensurile, o mare parte din populaţia mondială, prin: Pizza, Spaghetti, Linguini, Cannelloni, Lasagna, Tortellini…Bruschetta.

bruschetta3

Bruschetta este un fel de mâncare ale cărei origini datează din secolul al -XV- lea.  Se prepară rapid şi are un grad de dificultate foarte redus. Ingrediente şi mod de preparare: pâine veche, prăjită, frecată cu usturoi şi unsă cu ulei extravirgin de măsline, peste care se presară sare şi piper. Reţeta frustă, tradiţională, suportă nemijlocit deasupra roşii tăiate în cubuleţe mici şi diverse varietăţi de brânzeturi rase sau tăiate. Sunt eligibile: parmezanul, mozzarella etc. Se poate garnisi totul cu frunze proaspete de busuioc. Sau alte verdeţuri asemenea. După gust. Poftă bună!

Surse: Wikipedia, Youtube, Blogul Bucatarului and friends.

Fork bend…

martie 18, 2009 de geotax

This is…România

martie 9, 2009 de geotax

…mai mult sau mai puţin…


România…

martie 7, 2009 de geotax

Ne aflăm în plin post. Pentru a nu mânia divinitatea prea mult m-am gândit să vă supun atenţiei o reţetă simplă de făcut şi foarte gustoasă. E adevărat că nu respectă toate canoanele, dar se tratează şi nu conţine proteine animale în exces.  Ouăle au rol doar de liant. Le puteţi elimina, dacă asta impietează.  Aveţi mai multe opţiuni. În fine, eu am încercat-o şi mi-a plăcut ce a ieşit.

Doamnelor şi domnilor,

chiftele-cartofi

Chiftele de cartofi

Ingrediente:

  • 1/2 kg cartofi
  • 2 ouă
  • 3-4 linguri făină
  • sare, piper
  • pătrunjel sau mărar

Mod de preparare:

Cartofii curăţaţi de coajă se dau prin razătoarea mică şi se pun într-un castron. Se adaugă ouăle, se amestecă cu făina până când totul are consistenţa unei paste. Se adaugă sarea, piperul şi verdeţurile. Se pun în tigaie şi se prăjesc în ulei încins circa 5-10 minute. Se servesc calde. Poftă bună!chiftele-cartofi1

Mulţumiri Gustos.ro!

Peru…

martie 5, 2009 de geotax

picarones21

Picarones este un desert popular în Peru. Principalele ingrediente sunt suc de fructe şi cartofi dulci. Acestea sunt servite sub forma unei gogoaşe acoperite cu sirop, realizat din chancaca (melasă solidificată). Tradiţional, picarones sunt servite atunci când peruanii pregăteasc anticuchos, un alt fel de mâncare tradiţională.

picarones

Picarones, au fost create în timpul perioadei coloniale pentru a înlocui buñuelos, care erau prea scumpe de făcut. Oamenii au început să înlocuiască componente tradiţionale cu suc de fructe şi cartofi dulci. Accidental, au creat un nou desert, care a crescut rapid în popularitate în întreaga ţară. Vom reveni cu reţeta completă.

picarones1

Picarones sunt de asemenea menţionate şi de faimosul scriitor peruvian Ricardo Palma în cartea sa Tradiciones Peruanas.

Surse: Wikipedia, Food by Country, Youtube and friends

Soft boiled egg

martie 4, 2009 de geotax

România…

martie 3, 2009 de geotax

ciorba-de-perisoare1

Ciorba reprezintă în bucătăria tradiţională românească unul dintre felurile principale de mâncare care se serveşte la începutul mesei, după aperitiv. Ea este obţinută prin fierberea bucăţilor de carne, tăiate la dimensiuni mici, cu diferite legume, aromarea lor cu verdeţuri şi după gust, dregerea cu diverse preparate: ou, smântână, iaurt, răntaşuri obţinute prin rumenirea făinii din diverse cereale şi după preferinţă acrirea cu oţet alimentar, borş, suc de lămâie sau sare de lămâie. Pentru ciorbele de post se fierb legumele fără carne, se acresc şi se pot drege cu smântână vegetală.

Ciorbă de perişoare

Ingrediente:
2 l de apă, 1 l de borş.

Zarzavat de supă (un morcov, un pătrunjel şi o ceapă), verdeaţă, 3 roşii.  Sare, un gălbenuş, două linguri de smântână. Perişoare: 500 de g carne cu os, o felie de pâine, două linguride orez, o ceapă, un ou, sare, piper.

Mod de preparare: Se pune la fiert într-o oală cu apa, un morcov, un pătrunjel şi o ceapă, toate tăiate mărunt şi osul care rămâne de la carne. Se fierb bine. Se toarnă borşul fiert separat şi strecurat. Se adaugă verdeaţa tăiată fin, roşiile cărora li s-au scos seminţele şi sare. Se lasă în câteva clocote. Se face o tocătură de carne, cu miezul de la o felie de pâine muiat şi stros bine. Se adaugă orezul, ceapă tocată fin, un ou, sare, piper. Se fac perişoare mici cu mâna udă şi se pun la fiert în ciorbă. Înainte de a se servi, se scoate osul din ciorbă şi se drege cu un gălbenuş bătut cu smântână.

Ciorbă = fel de mâncare care constă dintr-o zeamă (acrită) preparată cu legume, adesea şi cu carne…( sursă: DEX)

ciorba-de-perisoare21

ciorba-de-perisoare13